Timpul masoară ezitările.
Cu pasul pe pragul abisului, aplecată peste muchie, privesc spre adânc.
Lumină prin ceaţă, aerul e plin şi neştiut.
În mână strâng inima ca pe o busolă – singura care-mi arată răsăritul.
Timpul este intervalul dintre decizii.
sunt flacără vie în vânt -sunt foc împrăştiat peste ape -explozie a tot ce era solid în sinea mea.
m-am făcut pod, m-am făcut apă vie, m-am deschis rug arzând -şi tot ce era înainte închis, acum închide finitul.
miezul acum imi e coajă.
am păşit peste muchie, dar pasul s-a făcut aripă -
şi spintec şi mă desfac şi mă împart
concept: Florin Cristache şi only4anamaria
Câteodată sufletul e oglindă, altădată fereastră. Uneori e văl negru de catifea prin care nu trece lumina…
Când dăruieşti fără să aştepţi nimic înapoi, transformi darul tău în scânteie care poartă lumină. Câteodată nu eşti primit – căci a primi înseamnă să laşi loc luminii să aducă schimbare în sufletul tău.
Ne regăsim în acei care ne seamănă. Atunci, sufletul nostru devine oglindă, şi lumina se amplifică.
Câteodată, devenim unii pentru alţii poartă. Şi trecând prin celălalt dincolo de noi înşine, ne regăsim mai bogaţi şi mai vii. Mai întregi şi mai curaţi.
Să primeşti cere mai mult curaj decât să îndrăzneşti să dai.
Câteodată, sufletul e oglindă.
Altădată, fereastră…
Am auzit că sunt bărbaţi cărora le plac femeile sensibile.
Unora le plac pentru că işi întregesc colecţia, alţii consideră că sunt elegant puşi in valoare. Alţii se felicită că au facut o achiziţie bună.
Nu mă îndoiesc de motivele lor personale, dar mă întreb -ei ce dau înapoi?
Eu am primit până acum doar jumătăţi de măsură. Mă întreb de ce. Căci de dat, eu am dat tot.
Nu imi e frică de limită, deoarece dincolo de limită e viaţă. Cred ca aici e problema -unii bărbaţi au nevoie sa controleze, au nevoie să posede persoana pe care o iubesc, să simtă că sunt suverani şi ca limitele sunt acolo unde le cunosc ei. Ei nu înteleg ce înseamnă o Femeie (fie ea sensibilă sau nu). Ei trăiesc cu impresia că mama lor este singura femeie care poate deschide drumuri pentru ei. Atâta timp cât nu văd in iubita lor o Mamă, nu pot primi forţa ei creatoare. Nu pot accepta ca EA, iubita lor, deşi sensibilă şi delicată, este o fiinţă mult prea liberă şi prea întreagă ca să poată fi posedată şi înghesuită între nişte limite fixe.
O femeie se dă pe sine pentru ca vrea, nu pentru că a fost cucerită. Şi poate oricând să vină şi să plece. Acest lucru este innebunitor pentru un barbat. De aceea el se fereşte de limită, de măsura întreagă. Îi e frică să piardă controlul.
El crede că dincolo de măsura întreagă e haos, sau epuizare. Femeia în schimb ştie că dincolo de măsura întreagă, deabia dincolo de ea -începe VIAŢA.
